Foileton

Imbracati in echipametul portocaliu-negru, cam obosit de cite generatii il purtasera, Marius & co. pornira spre teren, incrucisindu-se cu cei mici, pe care Adrian ii conducea spre vestiare certindu-i. Pierdusera cu 2-0 in fata formatiei similare a IMM-ului. De la adversarii lui Marius si Cana, unul tinea parca sa iasa in evidenta.

- Ba, fazanilor. Sa vezi ce va rupem azi!, le striga matahala.
La 15 ani, arata de parca avea 20. Un munte de om, cu numarul 9 pe tricou. Era blond, tuns scurt si avea un rinjet enervant.
- Gura, tarane, nu te mai da asa rotund, replica Lina, care nici el nu era vreun sfrijit.

Matahala s-a napustit spre careul lui Marius din primul minut. Si tot atunci, o minge aruncata cu bolta si-a gasit locul in plasa portii oaspetilor. Meciul incepea de la 1-0 pentru IMM.

Prin minutul 15, cind domn profesor Adrian se intorcea de la vestiare, matahala cu rinjet timp a intrat in careu cu 2 fundasi in spate si a ridicat scorul la 2-0. Adrian, care nu vazuse si primul gol, se opri din mers si striga din rasputeri catre teren: “N-are nimic! Hai la joc!”. Iar ai sai parca indemnul asta il asteptasera. Pasele au inceput sa se lege in viteza. Cana a fructificat mai intii centrarea lui Lina, iar apoi a plecat singur de la centrul terenului si a egalat.

La pauza au ramas pe teren. “E bine! Incercati sa pasati mult, iar in aparare nu va complicati”, le zise Adrian.

Matahala venea agale linga arbitru. Le arunca printre dinti: “Sa vedeti repriza asta. Mai bine nu mai jucati”. Gura pacatosului a grait adevarul. In partea a doua, arbitrul nu i-a mai lasat pe oaspeti sa treaca de centru. Blondul a prins curaj. Intra la rupere, lovea la cornere cit putea, dar parca se si imprietenise cu mingea. Numai ca Marius apara tot. Nesimtirea arbitrului insa a incins spiritele in tribuna si, la un moment dat, tatal unuia dintre elevii lui Adrian a taiat terenul in fuga agitind pumnul catre omul in negru.
“Baaaaaa, iti mai bati mult joc de copiii astia! Te bat de te caci pe tine, nesimtitule!”. Arbitrul, curajos nevoie mare, a grabit pasul catre unul dintre asistenti. Cu greu parintele suparat a fost potolit, iar meciul a continuat. Numai ca fluierasul s-a ofticat si mai tare, dar balonul se oprea de fiecare data in manusile de lina cu burete cusut pe palma ale lui Marius.

Arbitrul a fost din nou luat la tinta de cei din tribuna. “Fluiera baaaaa, ca pierdem trenul. N-ai ceas?”. Adevarul e ca timpul de joc expirase de vreo 5 minute, dar gazdele tot nu reusisera sa marcheze. Matahala porni intr-un sprint disperat, a driblat doi fundasi, a intrat in careu perpendicular pe poarta si a plesnit mingea cu sete. Marius plutea deja spre picioarele 9-uarului, balonul a ricosat din blocajul sau in corner, iar atacantul a cazut epuizat si enervat de inca o ratare. Zacea cu fata in sus, cind fluierul arbitrului ii readuse rinjetul timp pe moaca. Incredibil. Se dictase penalty!!! La 2-2, in minutul 97, de pomana.

Marius si-a facut cruce cind a vazut. A dat din miini a lehamite si s-a dus in poarta. Si-a ridicat jambierele galbene, si-a potrivit manusile pe degete si si-a incordat toate simturile. S-a uitat la namila de junior, care-i arata degetul mijlociu. Deja singele fierbea in Marius. Fluier! Marius a tras aer in piept a facut un pas in fata, s-a arcuit si a plonjat in stinga sa. Il simtise pe atacant ca va trage cu interiorul piciorului drept. Si nu se inselase. Mingea a lovit palmele lui Marius si s-a dus afara. Al doilea penalty aparat in 2 meciuri!

……

Spre vestiare, Adrian era bucuros. Credea ca ai lui au invins cu 2-1. El nu vazuse golul stupid al gazdelor din primul minut. “A fost 2-2, domn profesor!”. Zimbetul antrenorului s-a injumatatit instantaneu. (autor Augustin Roman)

Un vint usor incerca sa-i mai racoreasca pe tinerii pustani ce-si carau gentile mindri ca-s fotbalisti. Domn’ profesor Adrian era astazi stapinul ambelor grupe de juniori care animasera peronul garii in asteptarea personalului de Turnu. Navalira zgomotos in vagon. Marius se aseza pe bancheta din piele, pe care un amorez pictase cu pixul o inima taiata de o sageata, sub care era trecut un nume: Flori. Era un miros intepator in vagon. De transpiratie. Pe jos mizerie, iar in capat, doi tipi nerasi sporovaiau tragind cu sete din tigarile Carpati fara filtru, aglomerind cu fumul lor aerul irespirabil.

Marius si Cana au discutat tot drumul despre fotbal. Steaua cistigase cu un an in urma Cupa Campionilor. Amindoi vazusera meciul la prieteni care aveau televizoare color, abia aparute pe piata. Erau 3 tipuri: Elcrom-ul, Telecolor-ul si Cromatic-ul. Toate fabricate in Romania. Nasul lui Marius isi luase Telecolorul chiar cu citeva zile inainte de marea finala de pe 7 mai. Il costase 14.000 lei, in vremuri in care un salariu de 3.500 lei era considerat foarte bun. Unii romani care n-aveau astfel de posibilitati isi procurasera geamuri colorate pe care le puneau in fata ecranului de Snagov sau Diamant, dind astfel o tenta de emisiune color. (autor Augustin Roman)

…..

Ziua de luni parca a fost mai scurta. A trecut repede. Marti, Marius s-a trezit la 9 :00. La 10 :30 avea antrenament. A ajuns cu 15 minute mai devreme, taind orasul cu un autobuz obosit, botezat « rata ».

Baza de pregatire a juniorilor era la iesirea din mica localitate, intr-un cartier numit PECO pentru ca acolo se gasea si singura benzinarie din oras. Un sir lung de masini care incepea la pompe si se termina la vreo 150 de metri distanta anunta ca « se bagase » benzina. Fiecare posesor de Dacie avea dreptul la 20 de litri pe luna. Nu era insa singura restrictie a acelei vremi care-i incurca pe soferi. Duminicile alternau intre « cu sot » si « fara sot » dupa numarul de inmatriculare al masinilor ce aveau dreptul sa circule. In plus, fiecare portbagaj, pe linga o consistenta trusa de scule care te ajuta in desele rinduri in care daciutza iti facea probleme la drum, avea in dotare si o canistra. Adica un bidon de tabla in care sarmanii “conducatori auto” mai tineau 3-5 litri de benzina pentru « zile negre » …

Marius intra pe poarta bazei de pregatire. De fapt, era cam mult spus baza de pregatire … O cosmelie destul de veche din care juniorii CSS-ului aveau jumatate. Adica 2 camere, un vestiar pentru antrenori si o baie cu 3 dusuri si o chiuveta. Peritii erau jumatate vopsiti in verde, ca scarile blocurilor. Lipite de pereti se aflau niste banci obosite, folosite de multe ori si ca fileu pentru un tenis cu piciorul, afara. Hainele stateau spinzurate in dreptul fiecarui loc in cuie, termenul de cuier lipsind din incapere.

Afara, baietii beneficiau de un teren de bitum, ale carui porti nu aveau plasa si erau des folosite la batutul covoarelor de catre cei din blocurile din preajma. Alaturi era terenul echipei de rugby, care avea si ea vestiarele sub acelasi acoperis cu micii fotbalisti. Gazonul acestuia se remarca prin smocuri enervante de iarba, care iti luau uneori mingea de la picior precum un fundas veritabil. In plus, in zilele de vara parca era mai tare decit « fratele » sau de bitum.

Antrenamentul a curs in nota obisnuita. Turele si gimnastica de incalzire, exercitiul de dezvoltare a reflexelor (sut puternic cu mingea intr-un zid de ciment aflat la 2 metri in fata si prinderea balonului), excercitiul pentru faza de atac cu finalizare centrare din lateral si altul cu suturi la poarta de pe centru. La finalul sedintei, Marius, Doru Lina si Cana au fost anuntati ca a doua zi fac parte din lotul juniorilor mici, care jucau la nivel judetean. Urma o deplasare cu trenul pina la Turnu Magurele …(autor Augustin Roman)

<!– –>

Ca de fiecare data, iesirile din stadion aratau ca niste pilnii care absorb oameni in inghitituri mici. Se inainta cu pasi marunti. Marius se gindi ca va trebui sa suporte o noua imbulzeala dupa-amiaza, cind isi propusese sa se relaxeze la un film. Rula « Piedone in Egipt », iar modesta sala a cinematografului Patria se umplea pina la refuz la filmele cu Bud Spencer. La intrarea in cinema, usa avea gratii si era legata cu un lant astfel incit doar un om putea patrunde inauntru. Cind ajungeai in fata celei care-ti rupea biletul erai mai sifonat ca o foaie de hirtie pe care o arunci la cos dupa ce ai constatat ca ai gresit rezolvarea exercitiului. In timpul filmului iesea o adevarata isterie cind Piedone ii batea pe banditi. Sala se comporta zgomotos, mai putin pe ultimele doua rinduri, unde stateau cei care nu prea aveau treaba cu filmul, dar isi adusesera iubitele la cinema pentru a se putea pupa in voie o ora si jumatate, cit dura spectacolul. Se minca seminte la fel ca la meci si, din cind in cind, unul simtea nevoia sa strige in gura mare « Pensionarii cu fata la perete, ba ! », cind era vreo scena de amor.

S-au oprit pentru un sfert de ora la biroul tatalui sau de la hotelul Parc, unde Marius a baut un Brifcor. Era racoritoarea prin care comunistii raspundeau rivalilor capitalisti, al carui produs, Pepsi Cola, se gasea si in Romania. O sticla de Brifcor costa 5,5 lei, mai scumpa decit Cico, Te-Cola ori Quick Cola. Avea un gust ce se dorea a fi de portocala si culoarea galbena. Sticlele nu aveau nici macar eticheta si erau mai butucanoase decit cele de Cico.

In fata blocului, Fane Matz si ceilalti baieti isi pierdeau vremea jucind table.
- 1-1, ba ? Trebuia sa bateti !, ii arunca Fane. Hai, vii afara ?
« Afara » insemna « la joaca ». Marius n-avea chef insa. Dorea sa ajunga in dormitorul sau si sa stea putin intins in pat. Sa retraiasca minutele meciului si, daca se poate, macar in gind sa apere golul primit in ultimele secvente ale partidei.(autor Augustin Roman)

Dupa meci, in vestiar, nimeni nu mai zicea nimic. Domn’ profesor Adrian le observa amaraciunea. « Hai, capul sus. Asta e ! Ati fost mai buni ! ». Marius s-a dus printre ultimii la dus. Zabovi mai mult. Parca dorea ca apa sa-i stearga una dintre cele doua stari care se contrau in sufletul sau. Se simtea confuz. Bucuria ca a aparat un penalty si tristetea pentru ca n-a avut reactie la gol il invaluiau in egala masura. Isi zise ca trebuie sa vada jumatatea plina a paharului. Adrian statea in fata vestiarului cu buzele tuguiate. Privea in gol si parca incerca sa deseneze un semicerc cu piciorul.
- La revedere domn’ profesor ! , ii arunca Marius.
Antrenorul l-a luat de dupa umeri ca un vechi prieten.
- Ai avut emotii ?
- Oho …
- Hai, ne vedem marti la trei jumate la antrenament.
- Multumesc domn’ profesor.
Intr-o lume a tovarasilor, antrenorii de la CSS erau impartiti insa in domni si nea. Domn profesor Adrian, domn profesor Ungureanu si nea Radu. Toti isi iubeau meseria si elevii in egala masura.

« Bravo, ma, pustiule », ii zise unul dintre amicii tatalui sau, cind Marius a ajuns in tribuna. Apoi ii sopti la ureche : « Lui Ion i-au dat lacrimile cind ai aparat 11 metri ». Un val de caldura i-a inundat sufletul pustiului de 15 ani. S-a simtit mindru. Isi iubea foarte mult tatal. Ii aprecia calmul, vorba buna si ii placea faptul ca era foarte respectat in oras.
- Cum ti s-a parut, tata ?
- Hai, ma, ti-am zis ca esti anti-talent, ii raspunse parintele zimbind.
Il tachina. Marius stia insa si nu se supara. Aflase mai devreme adevarata parere. Primul fluier al arbitrului a dat tonul harmalaii din tribune. Unirea avea sa invinga printr-un gol al lui Florea cu un sut senzational de la 35 de metri, cu stingul, la vinclu…(autor Augustin Roman)

Marius implinise la inceputul lui august 15 ani. Era un tip inaltut, brunetel, cu ochii verzi. Incheiase scoala generala in forta. Intr-a 8-a a fost printre cei mai buni din clasa. Matematica era punctul sau tare. Ii placea mult de tovarasul profesor Negreanu. In ore accepta cu placere problemele capcana, iar in unele pauze, cind profu’ era de serviciu pe scoala si supraveghea curtea plina de elevi, Marius era provocat la cite o serie de 7 metri. Negreanu tragea bine, dar reusea in foarte putine rinduri sa-si invinga elevul. Copiii alcatuiau un careu viu in acele momente, adunati in jurul portii. Locul 3 obtinut de Marius la olimpiada de mate faza pe judet incununase atit munca tovarasului profesor, cit si a sa.

Mama lui Marius era invatatoare la o scoala din oras, iar tatal conducea hotelul din localitate, situat nu departe de scoala 3. Erau vremuri cind carnea de pui, tigarile bulgaresti BT (sau cele albaneze DS), bomboanele cubaneze sau portocalele puteau fi privite ca produse de lux, iar romanii nu le gaseau prea des in magazine. Asa ca unii dintre profesori il trimiteau pe Marius sa le mai faca rost, contra cost, de la hotel de astfel de produse. De rusine, la materiile lor Marius era nevoit sa invete cel mai bine, ca sa nu se spuna ca lua note doar pentru ca-i ajuta astfel pe profi.

A ales sa dea treeapta I la liceul de Matematica – fizica, desi era mai departe de casa lui. Iar faptul ca intrase cu media 9 ii deschisese drumul catre echipa de juniori a CSS, unul dintre visele copilariei.(autor Augustin Roman)